God of War – despre aportul adus de fiul lui Kratos

Autor: Cosmin Aionita | 24.03.2018
God of War - despre aportul adus de fiul lui Kratos

Sony Interactive Entertainment şi Santa Monica Studio au lansat un nou material video promoţional pentru God of War, de această dată Cory Barlog (directorul de creaţie al jocului) şi Jason McDonald (lead gameplay designer) oferind detalii suplimentare despre rolul pe care Atreus, fiul lui Kratos, îl va juca în acest nou titlu al seriei.

În God of War, deşi Kratos se întoarce în postura de erou principal, vom avea de-a face cu o faţă nouă a acestui personaj: nemilosul spartan s-a schimbat, a îmbătrânit, are un copil şi este capabil să-şi stăpânească furia care l-a caracterizat în ultimele jocuri ale seriei. Acţiunea va avea loc într-o lume dominată de elementele mitologiei nordice, în care principalul obiectiv al lui Kratos nu mai este răzbunarea cu orice preţ, ci protejarea şi dezvoltarea propriului copil, un soi de predarea a ştafetei, metaforic vorbind. Totuşi, vom avea parte în continuare de luptele spectaculoase şi execuţiile sângeroase caracteristice seriei.

De asemenea, a fost abandonată formula camerelor fixe din precedentele jocuri ale seriei în favoarea unei perspective third person clasice şi îşi vor face apariţia si elemente caracteristice jocurilor RPG (precum sistemul de experienţă).

God of War va fi lansat pe 20 aprilie 2018, în exclusivitate pentru PlayStation 4. Vă reamintim că Go4games este singura publicaţie din România care a publicat un preview amănunţit al jocului, bazat pe testarea unei versiuni preliminare de God of War.

God of War

Urmărește Go4Games.ro pe Google News