Face ID, prea costisitor. Producătorii de smartphone-uri cu Android se vor concentra pe senzori de amprentă în ecran anul acesta

26.03.2018
Face ID, prea costisitor. Producătorii de smartphone-uri cu Android se vor concentra pe senzori de amprentă în ecran anul acesta

Sistemul de recunoaştere facială Face ID de pe iPhone X este prea costisitor pentru majoritatea producătorilor de smartphone-uri cu sistem de operare Android, potrivit unor surse ale publicaţiei Digitimes. Aceştia se vor concentra, în schimb, anul acesta pe senzori de amprentă sub display, o tehnologie disponibilă deja pe piaţă şi mult mai ieftină.

 

Potrivit Digitimes, costurile de cercetare şi dezvoltare pentru un sistem similar cu Face ID şi software-ul dedicat nu pot fi suportate de multe branduri de smartphone-uri, care nu îşi permit să ceară pe terminalele lor la fel de mulţi bani ca Apple.

 

 

Publicaţia susţine că senzorii TrueDepth 3D de pe iPhone X costă 60 de dolari şi reprezintă una dintre cele mai scumpe componente din dispozitiv. Mai mult, producătorii rivali ar putea fi chemaţi în instanţă de Apple pentru încălcarea de brevete.

 

Apple va lansa anul acesta, potrivit zvonurilor, trei noi modele iPhone, toate echipate cu tehnologie Face ID, dar fără senzor de amprentă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult