WhatsApp ajustează durata de timp în care poţi retrage mesajele trimise din greşeală

12.03.2018
WhatsApp ajustează durata de timp în care poţi retrage mesajele trimise din greşeală

WhatsApp a adăugat în urmă cu ceva timp opţiunea pentru ştergerea şi revocarea mesajelor trimise, cu anumite restricţii.

Opţiunea pentru retragerea mesajelor deja trimise este disponibilă atât pentru conversaţiile individuale, cât şi discuţii de tip group chat purtate cu mai mulţi utilizatori. Concret, pentru a revoca un mesaj trimis din greşeală procedăm la fel ca atunci când dorim să ştergem un mesaj din propriul fir de discuţie, numai că în loc de opţiunea „delete” bifăm „delete for everyone”. Condiţia de bază era încadrarea într-o fereastră de timp limitată la 7 minute, după care mesajele trimise deveneau permanente. Însă efortul poate fi în zadar, dacă persoana conectată la celălalt capăt a citit mesajul de îndată ce a fost recepţionat.

Urmând exemplul altor reţele de socializare, Facebook a decis să mărească durata de timp în care putem rechema mesajele trimise pe WhatsApp. Nu este clar cum s-a ajuns la această soluţie, însă perioada de graţie a fost extinsă de la 7 minute la 68 minute şi 16 secunde.

Spre comparaţi, utilizatorii Telegram au la dispoziţie 48 ore pentru a şterge mesajele trimise, dar încă nevizualizate de către destinatar. În schimb, mesajele email compuse din aplicaţia Gmail pot fi rechemate doar în primele 30 secunde după activarea butonului Send.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult