Black Friday ajunge şi pe PlayStation Store cu reduceri de până la 60%

Autor: Cosmin Aionita | 21.11.2017
Black Friday ajunge şi pe PlayStation Store cu reduceri de până la 60%

Sony Interactive Entertainment Europe oferă, cu ocazia Black Friday, reduceri semnificative pentru jocurile şi abonamentele PlayStation Plus comercializate prin intermediul PlayStation Store, inclusiv în România.

Astfel, campania de reduceri începe de azi 21 noiembrie 2017 (doar pentru abonaţii PlayStation Plus), respectiv de pe 23 noiembrie, de la ora 14:00 (pentru cei care nu deţin un abonament PS Plus) şi se va încheia marţi, 28 noiembrie, la ora 2:00.

În această perioadă vor fi oferite reduceri masive pentru unele dintre jocurile comercializate prin PlayStation Store: FIFA 18 (40% reducere), Gran Turismo Sport (50% reducere), Assassin’s Creed Origins (30% reducere), Need for Speed Payback (40% reducere), Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands (60% reducere) sau The Witcher 3: Wild Hunt Game of the Year Edition (60% reducere).

Pe lângă jocuri, cei interesaţi vor putea achiziţiona abonamente PlayStation Plus pentru 12 luni cu o reducere de preţ de 25%. Această oferta va fi disponibilă pentru toţi jucătorii, inclusiv pentru abonaţii deja existenţi.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News