Sony WH-1000XM2, căşti wireless premium cu funcţie noise-canceling [REVIEW]

22.11.2017
Sony WH-1000XM2, căşti wireless premium cu funcţie noise-canceling [REVIEW]
Prezentare

Optimizate pentru muzică, căştile Sony WH-1000XM2 îmbie fidelitate audio superioară cu avantajele tehnologiei noise-canceling, promiţând o audiţie impresionantă în orice situaţie.

Prezentare

Sony adresează căştile WH-1000XM2 celor care doresc să se bucure de muzica preferată în orice moment al zilei, incluzând funcţie de anulare a zgomotului de fundal disponibilă la o apăsare de buton şi tehnologii avansate de procesare audio, care pot fi ajustate din aplicaţia pentru smartphone.

Solid construite, căştile Sony WH-1000XM2 se fac remarcate prin finisaje peste medie şi un design surprinzător de elegant. Cupele de mărime potrivită sunt sprijinite pe urechi folosind suporţi din burete „cu memorie” căptuşit cu piele ecologică. Mulate foarte bine pe forma capului şi antifonate excelent la interior, acestea reuşesc blocarea eficientă a zgomotelor ambiante din încăpere sau din spaţii deschise. Efectul de „linişte” devine cu atât mai impresionant la activarea funcţiei noise-canceling, folosind butonul dedicat prezent pe carcasă. În fapt, blocarea zgomotelor ambiante este atât de eficientă încât Sony a considerat necesară şi includerea unei funcţii Ambient Sound, care preia sunetele ambiante folosind microfonul încorporat şi le redă prin casca audio. Spre exemplu, putem activa Ambient Sound atunci când ne pregătim traversăm strada, reducând pericolul de accidente fără să oprim complet muzica aflată în redare.

Cadrul de susţinere realizat pe şasiu din oţel este prevăzut cu un suport din burete îmbrăcat în acelaşi material de bună calitate. Cadrul dublu-articulat permite ajustarea pe diametru, cât şi rotirea cupelor pe direcţia faţă-spate.      

La interior, cele două cupe ascund difuzoare premium cu diametrul 40 mm, acoperind banda de frecvenţă 20Hz-20KHz.

Dispunând de propriul procesor pentru sunet, căştile se conectează la orice dispozitiv compatibil Bluetooth, fiind astfel complet independente de placa de sunet instalată în PC, sau cablul analogic cu mufă jack. Alături de cablul USB folosit pentru încărcarea acumulatorului, pachetul cu accesorii include totuşi şi un cablu Jack 3.5mm la care putem apela pentru conectarea la console de jocuri sau playerul MP3, cât şi un adaptor pentru conectarea la sistemul audio oferit la bordul avioanelor de pasageri.

Alături de funcţia noise-canceling, repertoriul de facilităţi mai include butoane tactile pentru schimbarea melodiei curente şi funcţia play/pause, reglaj pentru volum şi un microfon fără braţ, util la preluarea apelurilor folosind telefonul mobil. Alegând să păstreze aspectul curat, Sony a ales să nu delimiteze în nici un fel butoanele tactile, descoperirea locaţiei acestora căzând în seama utilizatorilor. Inevitabil, prima utilizare a căştilor va genera confuzie şi frustrare pentru cei neiniţiaţi, care trebuie mai întâi să consulte un pliant în care este reprezentată locaţia şi funcţia butoanelor touch.

Specificaţii audio:

  • Răspuns în frecvenţă: 4Hz – 40kHz (conexiune analogică), 20Hz – 20kHz (conexiune Bluetooth)
  • Diametru difuzoare: 40 mm
  • Magneţi: neodim
  • Tip microfon: omnidirectional
  • Design acustic: cupe închise
  • Interfaţă: Bluetooth / analogic (jack 3.5mm), cablu 2.5 metri
  • Autonomie baterie: 20-30 ore (în funcţie de volumul sonor), 4 ore timp de încărcare
  • Facilităţi: control volum, buton play/pause – fw/bw, conectare Bluetooth asistată cu tehnologie NFC, cupe pivotante, cadru reglabil, tehnologie noise-canceling
  • Conectarea prin interfaţa Bluetooth este asistată cu un tag NFC, permiţând sincronizarea automată la simpla apropiere de un alt dispozitiv compatibil.

Printre funcţiile utile, dar care nu sunt imediat aparente, se numără şi Quick Attention. Practic, în loc să dăm căştile jos, este de ajuns să acoperim cu palma casca de pe urechea dreaptă pentru a reduce volumul sonor. Îndepărtăm mâna şi volumul iniţial este restabilit în mod automat.

 

 

Părţi pozitive

Performanţe audio excelente
Foarte bine construite
Funcţie Noise Canceling

Părţi negative

Controale touch insuficient delimitate

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult