Serviciul Apple Music în varianta de test nu mai este gratuit în anumite regiuni

24.05.2017
Serviciul Apple Music în varianta de test nu mai este gratuit în anumite regiuni

Apple Music s-a bucurat de un succes enorm în special în perioada lansării, întrucât serviciul este complet gratuit pentru primele trei luni de utilizare, fiind necesară doar adăugarea unui card pe contul de iCloud pentru a primi acces la toate funcţiile serviciului. Se pare însă că acest sistem a fost abuzat în anuite regiuni, Apple limitând acum accesul la versiunea de test în spatele unei taxe modice.

Utilizatorii din Australia, Spania şi Elveţia au realizat de curând că pot să activeze perioada de testare pentru Apple Music doar după ce plătesc 99 de cenţi (în moneda locală). Probabil că utilizatorii din aceste ţări au abuzat de acest sistem, înregistrând conturi noi la fiecare 3 luni pentru a prelungi perioada de test pe termen nedefinit. Chiar şi aşa însă, plata unui euro/dolar /franc elveţian probabil că nu îi va opri pe cei care abuzau de sistem în acest fel, taxa fiind considerabil mai mică decât cei 10 (sau 5, în funcţie de ţară) euro pe lună pe care ar trebui să îi plătească în mod normal.

Alte ţări precum Statele Unite, Canada sau Marea Britanie nu sunt afectate de noua regulă. Nici în România nu se aplică taxe în plus la înregistrarea unui cont nou de Apple Music, însă există posibilitatea ca această regulă să se schimbe în viitor. În comparaţie, în România abonamentul costă 5 euro lunar. Se pare că serviciul nu funcţionează la fel în toate regiunile de pe glob, întrucât în Hong Kong, de exemplu, perioada de test este de o lună.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult