SK Hynix ar putea achiziţiona divizia de memorii Toshiba

07.02.2017
SK Hynix ar putea achiziţiona divizia de memorii Toshiba

SK Hynix, al doilea mare fabricant de memorii DRAM din lume, se află în negocieri pentru preluarea diviziei de memorii Toshiba. Dacă se concretizează, tranzacţia ar oferi pentru SK Hynix o portiţă de intrare în piaţa foarte profitabilă a soluţiilor de stocare NAND Flash.  

Potrivit informaţiilor publicate de Reuters, SK Hynix ar fi depus deja o ofertă de achiziţie, detaliile tranzacţiei fiind în plin proces de negociere. Din păcate suma vehiculată nu a fost dezvăluită, reprezentanţii ambelor companii refuzând orice comentarii pe tema acestui subiect.

Al doilea mare producător de chipuri NAND flash din lume, Toshiba ar putea contribui prin vânzarea diviziei de memorii la creşterea semnificativă a capacităţii de producţie pentru noul proprietar, SK Hynix beneficiind totodată şi de tehnologii avansate dezvoltate de compania japoneză.

Aparent, pe lista potenţialilor cumpărători s-ar mai afla Western Digital Corporation, precum şi alţi mari producători dornici să profite de pe urma preţurilor în creştere la soluţii NAND flash, impulsionate de cererea tot mai mare.

Potrivit estimărilor publicate de grupul financiar Nomura, piaţa de memorii va genera în acest an vânzări cumulate de 116 miliarde dolari, în creştere cu 56.7% faţă de anul anterior. Din această sumă, o cotă de 51 miliarde dolari este atribuită vânzărilor de soluţii NAND flash, cu 51% mai mult decât anul anterior.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult