Un antivirus a oprit un dispozitiv medical de monitorizare a pacientului în timpul unei operaţii pe inimă

07.05.2016
Un antivirus a oprit un dispozitiv medical de monitorizare a pacientului în timpul unei operaţii pe inimă
Un dispozitiv de monitorizare a pacienţilor Merge Hemo s-a oprit în timpul unei intervenţii pe inimă din cauza antivirusului de pe computer care a început să scaneze sistemul. În mijlocul operaţiei, aparatul care monitorizează semnele vitale ale pacientului a pierdut conexiunea cu PC-ul care rulează programul Merge. 
 
Medicii au văzut la timp că ecranul de pe Merge Hemo nu mai afişa nimic şi au restartat computerul, apoi au repornit programul. Procedura a durat 5 minute şi, din fericire, incidentul nu a avut consecinţe dezastruoase pentru pacient. 
 
Citeşte şi: Numărul de variante de programe ransomware a crescut cu 14% în primul trimestru al acestui an
 
Incidentul s-a petrecut în luna februarie a acestui an la un spital din SUA. 
 
 
După aceea a fost făcut un raport, iar compania Merge (deţinută de IBM), care produce aparatul, a început o investigaţie. Au aflat că antivirusul de pe computer era setat să facă o scanare completă a sistemului în fiecare oră. Experţii companiei i-au recomandat personalului tehnic din spital să dezactiveze scanările în timpul operaţiilor şi să excludă de la scanare fişierele programului Merge, lucru precizat deja în manualul de utilizare. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult